Te iert dar nu uit ce mi-ai facut. Aud deseori în cabinet formula asta si de fiecare data îmi ajut pacientii sa inteleaga ca de fapt pastrează reziduuri negative care vor afecta pe termen lung relatia. Fie ca la primele certuri readucem în prezent situatia “iertata” , fie reprosam celuilalt.
Pe cine mintim cand spunem “te iert”? În primul rand pe noi insine. Desi “te iert” evidentiază clar dorinta noastra de impacare, “…dar nu uit” exprima in acelasi timp incapacitatea de a o face cu adevarat. În al doilea rand, il mintim pe partener, creandu-se premisele false ale unei iertarii cand de fapt urmează “pedeapsa” .
Cand optam sa fim onesti în comunicarea în cuplu, putem afirma cu sinceritate adevarul, respectiv “m-a durut, dar îmi doresc sa mergem mai departe, sa inteleg de ce am ajuns în punctul asta si cum am putea face sa nu mai ajungem in viitor aici”. Incepand cu acest moment construim cu adevarat o relatie matura, adulta, bazata pe onestitate si autenticitate. Incepand de aici construim impreuna premise noi de dezvoltare in relatia personala, dand posibilitatea celuilalt sa comunice ce l-a determinat sa greseasca si care ii sunt vulnerabilitatile, frustrarile, fricile, etc.
Toleranta, capacitatea de a intelege si a continua drumul mai departe impreuna e sporita astfel de maturitatea abordarii situatiei. Nu vorbesc aici de comunicarea explicativa cauzata de administrarea reprosurilor, ci de dorinta ambilor parteneri de a fi bine sau chiar si mai bine în situatii similare care s-ar putea ivi, construind astfel impreuna si ranforsand increderea si comunicarea in cuplu.
