Cand ierti e ca si cand te-ai pozitiona la un nivel de superioritate fata de celalalt, oferind IERTAREA TA, cred ca in astfel de situatii ACCEPTAREA este calea catre reconciliere si nu IERTAREA!
ACCEPTAREA este cheia, accept ca am greșit, regret dar imi asum gestul meu si accept posibilitatea ca celalalt sa nu poata trece peste sau sa poata accepta eventuala desconsiderare din gestul meu.
ASUMAREA limitelor personale dar si ale celuilalt.
RESPONSABILIZAREA pentru ceea ce am gresit si a posibilelor consecinte ale faptelor/vorbelor noastre
COMPASIUNEA fata de cel ce a gresit dar si fata de noi insine, evitand astfel autopedepsirea
EMPATIA fata de parerea de rau onesta a interlocutorului cat si fata de propria persoana.
Iertarea vine de la Dumnezeu si cum Dumnezeu e doar iubire, nu putem gresi noi cate ne poate ierta el
Acordarea iertarii poate fi perceputa umilitor de cel ce o primeste ca venind dintr-o superioritate, de pe un soclu al puterii, poate chiar ca forma de desconsiderare fata de acesta. Mai degrabă “m-a durut, dar am decis sa te inteleg si sa accept ce s-a intamplat”, va face mai mult bine decat “TE IERT ” . Tot la fel, din partea celui ce a gresit ” imi pare rau” spus cu onestitate, va face mult mai mult decat “iarta-ma”.
Pasul imediat următor depinde de fiecare dintre interlocutori, de capacitatea , dorința dar si putinta fiecaruia de a merge mai departe impreuna .
In caz contrar este doar o experienta benefica , un moment de vulnerabilitate prost manageriat Asumata corect ea ne poate face totusi mai puternici, mai buni si mai fermi, in a ne respecta atat pe noi insine cat si pe celalalt si limitele fiecaruia, in viitor.
Suntem doar oameni printre oameni si niciunul macar semizeu.
